Un accident rutier s-a produs în după-amiaza zilei de 17 februarie 2025, pe D.C. 167, în comuna Cocu, sat Crucișoara.
Potrivit primelor cercetări, o femeie de 61 de ani, din municipiul Pitești, aflată la volanul unui autoturism, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul vehiculului și a derapat pe contrasens. Mașina a lovit doi bărbați, de 42 și 45 de ani, ambii localnici, care se aflau pe partea carosabilă, în spatele unui tractor staționat. Ulterior, autoturismul a acroșat roata dreapta spate a tractorului și a fost proiectat într-un șanț de pe marginea drumului.
Un echipaj medical a intervenit de urgență pentru acordarea primului ajutor victimelor. Bărbatul de 45 de ani a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare.
Atât șoferița, cât și cele două victime au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii Biroului Rutier Pitești continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul.