Alertă maximă! A apărut un nou efect advers al vaccinurilor împotriva Covid-19. Bărbaţii tineri sunt cei mai afectați

0

Un număr „mai mare decât cel așteptat” de bărbați tineri au experimentat un nou efect advers al serurilor de la Pfizer / BioNTech și Moderna, a anunţat Centrul de Prevenire și Control al Bolilor (CDC) din Statele Unite ale Americii.

Alertă maximă! A apărut un nou efect advers al vaccinurilor împotriva Covid-19. Centrul de Prevenire și Control al Bolilor (CDC) din Statele Unite ale Americii a investigat cazurile de inflamație a mușchiului inimii (miocardită) sau a pericardului – sac fibro-seros care învelește inima (pericardită), care au apărut după a doua doză. Concluzia preliminară este că există o legătură între aceste afecțiuni și vaccinul împotriva Covid-19, anunţă Reuters.

Cele mai multe persoane care prezintă astfel de afecțiuni sunt bărbați (80%), iar cel mai afectat grup de vârstă este cel între 12-24 de ani (peste jumătate din cazurile totale), deși numărul dozelor administrate acestui grup este relativ mic (9%). Totuși, foarte puțini au nevoie de îngrijiri medicale sau să se interneze. CDC încă analizează riscurile acestor afecțiuni.

Inflamațiile au apărut, de cele mai multe ori, în prima săptămână de după rapel, iar vârsta medie a celor afectați este de 24 de ani. CDC se va întruni în ședință săptămâna viitoare pentru a discuta riscurile de miocardită și pericardită în urma vaccinurilor menționate anterior. Aproximativ 130 de milioane de americani s-au vaccinat cu serul de la Pfizer sau de la Moderna.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata