Anunț important de la Casa de Pensii! Cum se recalculează acum pensiile

Pensiile reprezintă cel mai important subiect al acestui moment, despre care toți românii vorbesc și pe care îl dezbat cu mare interes. Președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a spus ce se întâmplă cu toate pensiile din România în următoarea perioadă.

Noua recalculare a pensiilor
Pensiile reprezintă cel mai important subiect al momentului, alături de alocațiile copiilor. Președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a vorbit despre noua formulă de calculare a pensiilor, dar și despre când va fi posibilă creșterea acestora, lucrul cel mai așteptat de români.

Oficialul a explicat că cea mai mare problemă în acest moment în România e faptul că mai mulți pensionari au ieșit în perioade de timp diferite la pensie și au avut același stagiu de cotizare dar, cu toate acestea, au obținut cuantumuri diferite.

De altfel, Daniel Baciu a mai adăugat și faptul că principalul scop este uniformizarea pensionarilor care au avut aceeași cotizare la stat. Cel mai important lucru este că nicio pensie nu va scădea, așa cum ne-a asigurat Baciu. În cazul în care prin aplicarea formulei va exista un cuantum mai mic, pensiile vor rămâne la nivelul de plată și nu se va schimba nimic.

”Cea mai mare inechitate e faptul că aceiași pensionari care au ieșit în perioade diferite de timp, unde au fost acte normative în vigoare diferite, au obținut cuantumuri diferite la pensie, cu același stagiu de cotizare.

Noi încercăm să uniformizăm pensionarii, aceeași contribuție să aibă aceeași pensie egală, iar pensiile aflate la un nivel inferior vor crește. Nicio pensie nu va scădea. Dacă prin aplicarea formulei va exista un cuantum mai mic, pensiile vor rămâne la nivelul în plată”, a declarat Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii

Pensiile prea mari vor fi reduse
Daniel Baciu a explicat că există posibilitatea ca anumite pensii să fi fost calculate greșit, motiv pentru care vor fi reanalizate dosarele respectivelor persoane. Dacă sunt găsite erori, vor fi remediate și cei care au primit bani în plus vor fi nevoiți să îi returneze către stat.

”Dacă în dosar se găsesc erori flagrante, evident că acele dosare trebuie remediate. Dacă sunt erori flagrante, cine a încasat banii trebuie sa ii returneze…”, a mai explicat Baciu.

Până în momentul de față au fost evaluate peste 500.000 de dosare de pensii din totalul de 5 milioane, iar finalul evaluării se preconizează a fi până la mijlocul anului viitor.

You might also like
Leave A Reply

Your email address will not be published.

Multumim că ne citești!

Înainte de a citi știrea, ajută-ți prietenii să citească și ei! Apasă pe distribuie pe facebook

Inchide