Calendar ortodox 25 iunie 2021. De ce este important să postim în această zi

0

Calendar ortodox 25 iunie 2021. Biserica Ortodoxă o cinstește astăzi pe Sfânta Muceniță Fevronia care a fost obligată să renunțe la credința în Iisus Hristos, dar nu a vrut asta sub nicio formă. Din acest motiv a fost supusă la nenumărate chinuri, iar în cele din urmă a fost decapitată. În Calendarul Ortodox, Sfânta Muceniță Fevronia este cinstită pe 25 iunie. Anul acesta, 25 iunie pică în zi de vineri, zi în care credincioșii ortodocși țin post, unii chiar țin post negru pentru că vinerea este ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos a îndurat sfintele patimi, a fost chinuit și batjocorit. Este semn de recunoștință față de Mântuitorul Iisus Hristos.

Sfânta zilei în Calendarul Ortodox din 25 iunie 2021
Cărțile bisericești scriu despre Sfânta Muceniță Fevronia că a fost fiica unui senator roman și s-a călugărit de tânără într-o mănăstire din cetatea Nisibi.

Sfânta Fevronia este obligată de Silenius, un persecutor al creștinilor, să lepede credința în Hristos și să se căsătorească cu el.

Pentru că a refuzat cu vehemență să facă asta, Fevronia a fost supusă la chinuri inimaginabile.

După moartea ei, prin decapitare, diavolul a intrat în Silenius care s-a izbit cu capul de un stâlp de marmură și a murit.

Troparul Sfintei Mucenițe Fevronia
Mielușeaua Ta, Iisuse, Fevronia, striga cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărătesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Alți Sfinți pomeniți pe 25 iunie. Tot în această zi se face pomenirea: Sfinților Petru și Fevronia; Sfântului Orentie, împreună cu cei șase frați: Farnachie, Eros, Firm, Firmin, Chiriac și Longhin; Sfintelor Cuvioase Mucenițe Leonida, Livia și Evtropia; Sfântului Simon; Sfântului Teolipt al Filadelfiei; Sfântului Cuvios Dionisie; Sfântului Cuvios Dometie; Sfantului Cuvios Mucenic Procopie.

Săptămâna viitoare, pe 29 iunie Biserica Ortodoxă marchează sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Este o sărbătoare mare, marcată în calendarul ortodox cu o cruce roșie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata