• Home
  • Știri
  • Cât costă o noapte de cazare la resortul lui Radu Mazăre în 2024

Cât costă o noapte de cazare la resortul lui Radu Mazăre în 2024

Mantasalay Resort este un complex de patru stele situat în nordul insulei Madagascar. Pentru cei care doresc să se cazeze aici, trebuie să știe că, pentru o singură noaptea, vor trebui să scoată din buzunar în jur de 450 de lei.

Prețurile sunt per cameră, dar includ micul dejun și se percepe o taxă de oraș de 0,85 euro de persoană per noapte. Renumitul hotel este situat  lângă plajă, în Andovokonko şi oferă acces gratuit la internet WiFi şi o zonă de plajă privată.

Toate camerele au baie privată, aer condiţionat, dulap, iar la proprietate există un loc de joacă pentru copii. Cel mai apropiat oraș se află la 13km distanță de hotel și se numește Diego Suarez, în timp ce aeroportul Arrachart este la 22 km distanță.

Recenziile hotelului sunt în general bune. Desigur, mai există și câteva comentarii negative, la fel ca la oricare alt hotel. Mantasalay este cotată pentru cel mai bun raport calitate/preţ în Andovokonko.

Ce activități puteți face la complexul fostului primar al Constanței

Complexul Mantasalay are piscină, club și spa, plajă privată, restaurant cu bar și vedere la ocean, loc de joacă pentru copii, sală de sport cu vedere la mare și multe activități, precum:

  • Kite surfing

Prețul pentru lecțiile private de kite surfing depind în funcție de durata acestora. De exemplu, pentru 3 ore veți plăti 150 de euro, pentru 6 ore în 2 zile veți plăti 280 de euro, pentru 9h de curs plătiți 400 de euro, iar 12 ore în 4 zile, adică 3 ore pe zi, costă 520 de euro.

Totodată, mai sunt și lecțiile de grup, cu 2-3 persoane, unde prețurile sunt mai mici. Mai exact, între 105 euro și 364 euro per persoană.

  • Wind surf

Închirierea echipamentului pentru wind surf costă de la 35 de euro pentru trei ore până la 500 de euro pentru 12 zile.

  • Snorkeling, pescuit sub apă și pescuit

Adâncimea mică face ca Snorkelingul să fie un spectacol grozav, pescuitul cu canoe tradiționale, cu traul sau cu sulița este o opțiune foarte bună de a vă petrece o după-amiază de neuitat.

  • SUP și caiac

Există anumite trasee pe care le veți parcurge doar cu un ghid. Această activitate este pentru toate nivelurile, deoarece tempo-ul îl puteți seta singur.

  • Excursie cu barca

În aceste mini-excursii puteți vizita Golful Diego, Nosy Antaly Be, Golful Marilor Dune, Bariera de corali  Ampasindava Snorkling & Spearfishing și Golful Andovokonko.


Distribuie