Câți bani vor putea primi mamele care se întorc la muncă. E o sumă frumoasă

Vești bune pentru femeile din România. Ministrul Muncii promite majorarea stimulentului de reinserție pe piața muncii. În acest moment, mamele care se întorc la serviciu primesc un stimulent în valoare de 650 de lei. Raluca Turcan spune că femeile nu au soluții la îndemână pentru îngrijirea și educarea copiilor, cât timp ele sunt la serviciu.

Bani mai mulți pentru mamele din România
Ministrul Muncii a făcut anunțul cu privire la stimulentul de inserție. Raluca Turcan a spus că valoarea acestei indemnizații pe care o primesc mamele când se reîntorc la muncă ar putea fi de 1.500 de lei. Este o sumă mult mai mare decât cea care se acordă la acest moment, și anume 650 de lei.

Atunci când merg în teritoriu mă preocupă să înțeleg direct de la femei cum pot fi ajutate să aibă acces mai mare pe piața muncii. Răspunsul este cam același: nu au soluții la îndemână pentru îngrijirea și educarea copiilor, cât timp ele sunt la serviciu, a spus Raluca Turcan.

Ministrul Muncii și-a propus să ia măsuri precum: majorarea stimulentului de reinserție de la 650 la 1.500 de lei, finalizarea normelor metodologice și a standardelor pentru meseria de bone, astfel încât legea inițiată din 2014 să devină aplicabilă, construcția de creșe și pregătirea personalului de specialitate, precum și demararea procesului de legalizare a activităților casnice.

Raluca Turcan a spus că țara noastră se află mereu pe ultimele locuri, la nivel european, atunci când vine vorba despre asigurarea de șanse egale pe piața muncii, sau de remunerare egală între femei și bărbați

Oficialul a spus că cifrele arată că există mai puține femei ocupate decât bărbați și că rata șomajului este mai mare în rândul femeilor decât al bărbaților și că nivelul de salarizare este diferit chiar și în situații în care femeile și bărbații ocupă aceeași poziție.

You might also like
Leave A Reply

Your email address will not be published.