Ce decizie a luat Constantin Enceanu, la scurt timp după moartea lui Petrică Mîțu Stoian: ,,Îmi va fi foarte greu”

Constantin Enceanu a luat o decizie radicală după moartea bunului său prieten, Petrică Mîțu Stoian!

Vestea că Petrică Mîțu Stoian a murit, a venit ca un trăsnet pentru întreaga industrie muzicală! Bunul său prieten, Constantin Enceanu, regretă enorm dispariția maestrului din Mehedinți, iar după moarta acestuia, a luat o decizie radicală. Celebrul cântăreț de muzică populară din Oltenia a dezvăluit că s-a gândit să-i facă o piesă.

” Mă gândesc să îi fac un cântec, să i-l dedic, chiar dacă îmi va fi foarte greu să îl cânt pentru că îmi aduc aminte, de fiecare dată, de momentele când era pe scenă, cât de bine ne cunoșteam, cât de bine ne înțelegeam.

Ne înțelegeam din priviri, din respirație… Când făceam improvizații le făceam de credea lumea că am exersat înainte…”, a spus Constantin Enceanu.

Constantin Enceanu, după moartea lui Petrică Mîțu Stoian
În ziua înmormântării lui Petrică Mîțu Stoian, Constantin Enceanu spunea care este cel mai mare regret al lui, după ce i-a murit prietenul lui bun.

” Foarte greu, foarte greu, dragilor. Nu-mi doream să particip la astfel de evenimente, nu prea mi-au placut astfel de evenimente, chiar daca am participat, am facut-o discret si m-am retras pentru ca nu-mi plac…astăzi voi fi alături de Petre până când o să arunce țărâna pe el.

Mă gândeam ce o să fie de acum înainte, deocamdată nu ne dăm seama. Suntem încă bulversați, dar deo camdată îl știm lângă noi și tot îl aștept să vină. Nu se poate. Aștept să mă sune, să mă întrebe…

Ultima dată când am vorbit cu el a fost joi seara, când am terminat filmările..am tot vorbit și am tot bătut moneda pe această plecare a lui, pentru că nouă ne-a spus de la filmări că vrea să plece, am tot glumit, i-am spus: ”Nu pleca”. În final, când ne-am despărțit telefonic, joi, pentru că el ajunsese acasă, mi-a zis: ”Ma duc să mănânc, hai pa, mâine dimineață la prima oră plec”. Nu era Petre omul ăla care să ne dea semne că are o afecțiune, că suferă de vreo boală. Știam că are probleme cu inima…

I-aș spune că-mi pare rău că n-a ascultat de mine, el să știți că în multe chestii mă consulta și chiar asculta. Aveam puterea de a-l convinge, niciodată nu l-am învățat de rău. Eu cu Petre nu ne-am certat niciodată. Petre nu era omul care să se certe. Voi pomeni de fiecare dată de el, îmi va fi foarte greu, urma să avem și un eveniment împreună. Imaginați-vă cât de greu o să-mi fie să merg la acel eveniment și știu că Petrică nu o să mai vină. Este greu”, sunt mărturisirile dureroase făcute de Constantin Enceanu, la Biserică.

You might also like
Leave A Reply

Your email address will not be published.

Multumim că ne citești!

Înainte de a citi știrea, ajută-ți prietenii să citească și ei! Apasă pe distribuie pe facebook

Inchide