Ce face Mircea Radu de când a renunțat la televiziune. Fostul prezentator s-a reprofilat rapid

Mircea Radu s-a decis să lase în urmă televiziunea! Fostul prezentator s-a reprofilat rapid. Cu ce se ocupă acum, departe de București.

După ani de zile în lumina reflectoarelor, în care a câștigat inima… în special a telespectatoarele, care l-au apreciat a fi unul dintre cei mai îndrăgiți prezentatori din România, Mircea Radu s-a decis că e timpul să lase în urmă televiziunea. Mai mult, a lăsat în urmă și Bucureștiul, în favoarea unui alt oraș mult mai liniștit.

Așa se face în prezent, Mircea Radu locuiește în Piatra Neamț, alături de familia sa. Și chiar are deja o nouă activitate.

Nu ne-am fi gândit niciodată că îl vom vedea pe Mircea Radu … în grădină, nu-i așa? Însă viața ne rezervă câteodată cele mai frumoase surprize. Așa se face că Mircea Radu se declară foarte pasionat de grădinărit. Fostului prezentator îi place să petreacă cât mai mult timp în curte, dar mai are nevoie de câțiva ani de experiență pentru a se declara un grădinar priceput, o recunoaște chiar el.

„E prea mult spus grădinar priceput, aşa cum m-aţi alintat deja. După mine, e doar un prim pas. Nu cred că va fi o carieră, dar pot să vă asigur că am de gând să încerc să fac treaba asta cât mai bine posibil. Însă, dincolo de glumă, mai trebuie să treacă destule anotimpuri până când Mircea Radu va căpăta ceva experienţă în acest domeniu”, a declarat Mircea Radu pentru Impact.ro.

Mircea Radu a plantat deja câțiva pomi fructiferi în spatele casei. Dacă în televiziune sau scris are experiență, de asemenea și în fotografie, un nou hobby al fostului prezentator, când vine vorba de grădinărit, mai are mult de lucru.

„Avem destul de aproape de casă o pepinieră grozavă. Şi, pe negândite, m-am trezit că am în grădină pui de meri, peri, gutui, ba, mai nou, şi vreo doi copăcei de cireş. Pe ultimul l-am plantat zilele trecute. Dar asta nu înseamnă mare lucru. Pot spune că am experienţă în arta fotografiei, în domeniul televiziunii și în al scrisului, dar nu şi în grădinărit. Aici mai am multe taine de desluşit”, a mai explicat Mircea Radu.

Mircea Radu s-a reprofilat rapid
Și dacă tot spuneam că Mircea Radu s-a reprofilat rapid, iată că experiența de ani buni de zile în TV și domeniul imaginii o folosește acum într-un altfel de job pe care fostul prezentator deja l-a îmbrățișat și la care se gândește să îl practice și în continuare.

„Nu sunt genul pretenţios, aşa că mi-am exercitat foarte bine meseria în ultimele luni şi online, aproape exclusiv. Am oferit unor persoane juridice sfaturi privind imaginea lor publică şi cred că şi în anii ce vor veni voi continua să fac asta!”, a dezvăluit Mircea Radu.

You might also like
Leave A Reply

Your email address will not be published.

Multumim că ne citești!

Înainte de a citi știrea, ajută-ți prietenii să citească și ei! Apasă pe distribuie pe facebook

Inchide