Ce i-a spus Benone Sinulescu Laurei Lavric când au vorbit ultima dată: “Să te ierte Dumnezeu!”

Cântărețul de muzică populară, Benone Sinulescu, a murit, astăzi, 18 noiembrie, iar artiștii din România au primit vestea cu mare durere în suflet.

Laura Lavric a fost una dintre cele mai bune prietene ale lui Benone Sinulescu. Cei doi păstrau legătura periodic, după cum declară chiar cântăreața de muzică populară. Contactată telefonic de către România Tv, aceasta abia a reușit să spună câteva cuvinte despre Benone

”Îmi pare foarte foarte rău. Condoleanțe familiei! Am fost sunată pur și simplu cu surpriza asta îngrozitoare. Să te ierte Dumnezeu și să te așeze la locul cuvenit pentru faptele frumoase pe care le-ai făcut pe pământ și pentru repertoriile pe care le-ai lăsat moștenire generațiilor care urmează.”, a declarat Laura Lavric, în direct pentru Realitatea Tv.

Benone Sinulescu s-a separat de prieteni
În ultima perioadă, Benone Sinulescu a refuzat să mai vorbească cu cineva la telefon, tocmai pentru că avea o mulțime de probleme de sănătate. Laura Lavric susține că ultima dată când a discutat telefonic cu artistul acesta i-a povestit că a primit un loc de veci cadou, in timpul unui festival.

„Ultima dată mi-a spus că cineva a vrut să îi facă cadou un loc de veci. Râdea și spunea: ‘Să știi că nu m-am dus pentru că îmi era frică. Nu m-am dus să văd locul de veci’ ”, povestește Laura Lavric.

Despre boala lui Benone Sinulescu s-au scris multe, însă prietenii apropiați nu au știut foarte multe detalii, deoarece artistul s-a ferit să mi vorbească cu aceștia. Laura Lavric susține că a dorit în nenumărate rânduri să afle mai multe detalii despre sănătatea prietenului său, însă nu i s-a mai răspuns la telefon.

„Când am aflat că e bolnav, am sunat și nu mi-a mai răspuns la telefon. Atunci eu am lăsat așa. Am crezut că poate primesc o veste bună. Astăzi mă gândeam să îl sun pe impresar. Era vesel, avea o energie fantastică. Nu-mi găsesc cuvintele. Îmi pare foarte rău.”, declară cântăreața de muzică populară.

Exclusiv. Cum şi-a mărit Carmen Iohannis salariul cu 25 la sută. Soţia preşedintelui…

Lui Benone Sinulescu îi era frică de moarte și de doctori
Tot artista de muzică populară a declarat în această seară că bunului său prieten îi era frică de operații. Aceasta susține că l-a îndemnat în nenumărate rânduri să meargă și să se opereze, însă de fiecare dată acesta a refuzat. Cântărețul din zona Buzăului îi era teamă de ceea ce i s-ar putea întâmpla în timpul operației, dar și după.

„Ne-am mai întâlnit și i-am zis: ’Măi dacă ai o problemă, de ce nu mergi să te operezi?’, iar el mi-a zis: ’Mai lasă mă în pace că îmi e frică de cuțite de nu mai pot’. Acum e adevărat că fiecăruia îi e frică de moarte, dar el evita să se gândească la sfârșitul vieții.”, a declarat cu durere în suflet Laura Lavric.

În ultimii ani de viață, Benone Sinulescu era la fel de energic ca în tinerețe
Deși se confrunta cu probleme serioase de sănătate, Benone Sinulescu a încercat să își continue cariera ca în tinerețe. Laura Lavric își amintește că. în urmă cu câteva luni, a fost sunată de către Nicolae Botgros, care i-a povestit cât de mult a muncit într-o zi colegul ei de breaslă.

„Vorbise cu Nicolae Botgros și el m-a sunat și mi-a zis: ’Băi Laura, acum a fost Benone. Ăsta este ceva…un fenomen. A venit cu un repertoriu frumos și a imprimat toate melodiile în aceeași zi. 13-14 melodii în aceeași zi’. Chiar i-am spus ultima dată la telefon lui Benone: ’Bravo! Felicitări! Nu te-ai lăsat!’ El era foarte energic și plin de viață.”, a declarat solista de muzică populară.

You might also like
Leave A Reply

Your email address will not be published.