Cine este fosta soție a lui Petrică Mîțu Stoian. Au fost împreună 16 ani: „Relația lor a fost impecabilă”

Cine este fosta soție a lui Petrică Mîțu Stoian. Vestea că interpretul de muzică populară s-a stins din viață a șocat pe toată lumea. Apropiații, familia, dar și fanii sunt extrem de devastați de această pierdere. Printre persoanele care au avut de transmis un mesaj a fost chiar fosta soție a lui Petrică Mîțu Stoian.

 

Cine este fosta soție a lui Petrică Mîțu Stoian. Fosta parteneră de viață a artistului este devastată după moartea acestuia. Femeia, care i-a fost alături mai bine de 16 ani și de care Petrică Mîțu Stoian a divorțat în anul 2012, suferă cumplit.

Cine este fosta soție a lui Petrică Mîțu Stoian. Deși s-a ferit tot timpul să apară în fața telespectatorilor, fosta soție a cântărețului a avut o căsnice extrem de frumoasă cu acesta.

 

Cine este fosta soție a lui Petrică Mîțu Stoian

Mihaela Carmen este fosta soție a lui Petrică Mîțu Stoian. Cei doi au avut o relație de mai bine de 16 ani, însă, în anul 2012, au decis să divorțeze în mare secret.

Procesul a avut loc la Judectoria Târgu Jiu, iar aceștia s-au înțeles de la început asupra bunurilor. De asemenea, fosta soție a interpretului de muzică populară și-a dorit doar să-i păstreze numele.

La momentul respectiv nu s-au știut prea mult despre despărțirea celor doi, însă artistul a ieșit și a vorbit pe post, câteva săptămâni mai târziu, despre separarea de soția lui.

Fosta parteneră a cântărețului lucrează la Ansamblul „Doina Gorjului’, mai exact la departamentul administrativ. Deși nu și-a dorit să apară la televizor, Mihaela Carmen a legat o prietenie destul de strânsă cu Niculina Stoican.

Despre cei doi, artista spune că aceștia au avut parte de o căsnicie impecabilă.

„Noi am rămas cu toții prieteni! Ei au divorțat pentru că așa au hotărât, iar ea trece prin niște momente așa cum trec și cei care n-au intrat în legătură cu el, dar cei care au trăit o viață alături de el. Și nu cred că acum, ea își dorește să facă vreo declarație.

Și ei erau în relații bune, au rămas amici, ca doi oameni normali care pot să-și dea „Bună ziua!’, indiferent de ce au hotărât. Nu am rămas doar eu amică, noi cu toții am fost și suntem în relații bune pentru că am împărțit și același loc de muncă la „Doina Gorjului’. Ei au rămas în relații bune și n-au existat niciodată conflicte. Că nu s-a făcut paradă cu asta, că nu s-a vorbit despre asta, nu are nicio legătură, dar relația lor a fost impecabilă’, a declarat Niculina Stoican, potrivit Cancan.ro.

Gheorghe Turda, mesaj după moartea lui Petrică Mîțu Stoian

Gheorghe Turda a transmis un mesaj după moartea lui Petrică Mîțu Stoian. Interpretul de muzică populară susține că artistul a avut drumul lui în muzică și l-a urmat în liniște, fără deranjeze pe nimeni.

„Am avut o relație profesionala bazată pe respect reciproc, i-am admirat talentul, tenacitatea de a se remarca în rândul colegilor concurenți, nu a trecut peste cadavre, ca alții, ca să se remarce. Era un om modest, față de alții, cu tupeu și obraznici, din zona lui folclorică.

Petrică va rămâne în amintirea marelui public, singurul exponent al cântecului mehedințean, care va dăinui în sufletele ascultătorilor, ca un autentic artist al Mehedințiului! Ce păcat că a plecat mult prea devreme! Dumnezeu să-l ierte!’ , a declarat Gheorghe Turda pentru impact.ro.

You might also like
Leave A Reply

Your email address will not be published.

Multumim că ne citești!

Înainte de a citi știrea, ajută-ți prietenii să citească și ei! Apasă pe distribuie pe facebook

Inchide