Cine este și cu ce se ocupă fiica lui Mircea Diaconu. Actorul Mircea Diaconu a avut o carieră de succes în cinematografie și avea o familie minunată. Actorul era căsătorit cu Diana Lupescu, iar împreună aveau doi copii, pe Ana și Victor. Fiica lui Mircea Diaconu este discretă cu viața sa personală și putini sunt cei care știu detalii despre Ana Diaconu, care este campioană la echitație și are o fiică.
Cine este și cu ce se ocupă fiica lui Mircea Diaconu. Celebrul actor Mircea Diaconu, care s-a stins din viață la 74 de ani, avea o familie frumoasă, alături de soția lui, Diana Lupescu. Cei doi actori au împreună doi copii minunați, pe Ana și Victor. Contrar așteptărilor, ambii copii au cariere diferite de cele ale părinților săi.
Ana Diaconu a ales un alt drum spre deosebire de părinții săi. Aceasta este pasionată de cai și a ales să-și clădească o carieră. Fiica actorului Mircea Diaconu are o carieră în domeniul echitației și a fost întotdeauna susținută de părinții său. Ba chiar este campioană în domeniul echitației.
Mircea Diaconu este căsătorit cu Diana Lupescu și au împreună doi copii, pe Ana și Victor. În timp ce fiul lor a absolvit facultatea de Teatru, Ana a preferat să fie discretă. A ales un alt domeniu și este pasionată de cai. Ana Diaconescu lucrează în domeniul echitației și a ajuns campioană. De asemenea, Ana Diaconu se poate declara mândră, deoarece fiica ei a moștenit aceeași pasiune pentru cai. Micuța activează tot în domeniul echitației.
„De mică mi-au plăcut caii, poveştile despre cai, tot ce înseamnă calul. Mi se pare cel mai frumos animal pur, sincer‘, a spus Ana Diaconu.La fel ca mama ei, fiica Anei Diaconu, este o iubitoare de animale, iar la vârsta de nouă ani a început să participe la concursurile de echitație. „A venit şi mi-a spus, te rog frumos să nu mă mai duci în niciun concediu! Dacă tu mă tot duci în vacanţă, eu cum să mă mai ţin de călărie?!‘, a mai spus fiica lui Mircea Diaconu.
Ana Diaconu nu a vrut să le calce pe urme părinților săi și a fost reporter de știri. A lucrat la TVR, la Departamentul Sport. La vârsta de 9 ani a jucat într-un film, Întâmplări cu Alexandra’, regizat de Cornel Diaconu,, dar a decis să nu urmeze această carieră. Ana Diaconu a absolvit Știinte Politice și Comunicare, iar în anul 2008 s-a căsătorit cu fotbalistul Marius Nae și este mama unei fetițe.
„Ea a crescut în teatru, fiind mică în perioada cumplită a turneelor prin case de cultură neîncălzite, trenuri moarte. Vai de viața noastră, cum umblam răciți. De nu știu cate ori am adus-o cu sania pentru că nu aveam voie să circulăm cu mașina.
O data mi s-a întâmplat, ca la intoarcere să adoarmă pe sanie. Nu am avut încontro și am legat-o cu cureaua de la pantaloni să nu cadă. Ea a văzut teatrul din interior, din burta sa, cu miraculosși fantastic, așa cum pare din afară. Nu o interesează’., a povestit Mircea Diaconu.