Cu ce se ocupă acum fosta soție a lui Petrică Mîțu Stoian și ce legătură are cu Niculina Stoican

Nu s-a știut până acum este faptul că fosta parteneră a solistului Petrică Mîțu Stoian lucrează la Ansamblul „Doina Gorjului” în cadrul departamentului administrativ. Mihaela Carmen chiar are o relație de prietenie cu Niculina Stoican, artistă care l-ar fi jignit și umilit pe acesta, susține impresarul lui Mîțu Stoian.

Carmen Mihaela și Petrică Mîțu Stoian au fost căsătoriți 16 ani. Cei doi au pus capăt căsniciei în 2012, în condiții amiabile. De asemenea, toată lumea s-a mirat de ruptura celor doi, având în vedere că au relaționat mereu foarte frumos și exemplar pentru cei din jur.

Procesul a avut loc la Judecătoria Târgu Jiu, iar aceștia s-au înțeles de la început asupra bunurilor. De asemenea, fosta soție a interpretului de muzică populară și-a dorit doar să-i păstreze numele.

„Noi am rămas cu toții prieteni! Ei au divorțat pentru că așa au hotărât, iar ea trece prin niște momente așa cum trec și cei care n-au intrat în legătură cu el, dar cei care au trăit o viață alături de el. Și nu cred că acum, ea își dorește să facă vreo declarație.

Și ei erau în relații bune, au rămas amici, ca doi oameni normali care pot să-și dea „Bună ziua!, indiferent de ce au hotărât. Nu am rămas doar eu amică, noi cu toții am fost și suntem în relații bune pentru că am împărțit și același loc de muncă la „Doina Gorjului.

Ei au rămas în relații bune și n-au existat niciodată conflicte. Că nu s-a făcut paradă cu asta, că nu s-a vorbit despre asta, nu are nicio legătură, dar relația lor a fost impecabilă, a declarat Niculina Stoican pentru Cancan.ro.

„Au avut o căsnicie frumoasă și fericită”
Carmen Mihaela, fosta soție a lui Petrică Mîțu Stoian, a stat lângă artist în orele de dinaintea înmormântării lui.

‘Toată noaptea a stat la căpătâiul lui Petrică Mîțu Stoian. Carmen este o ființă minunată. Am cunoscut-o în 2003, în același timp cu domnul Petrică. Este un om minunat. Din păcate, eu i-am dat nefericita veste lui Carmen, iar ea era la volan. A început să țipe și să urle: ‘Nu este adevărat! Pătru nu a murit, nu este adevărat ce-mi spui, nu se poate așa ceva, nu cred, Vera. Mă rugam de ea să oprească mașina, să tragă pe dreaptă. A fost un șoc pentru ea.

Carmen este un om minunat, un om cu un suflet extraordinar. Acești doi oameni nu s-au certat niciodată, au avut o căsnicie frumoasă și fericită. Nu știu de ce au hotărât să se despartă, însă Carmen a rămas neschimbată. I-a oferit ajutorul la spectacolul din august, s-au întâlnit, au vorbit, s-au pupat. Se purtau foarte frumos unul cu celălalt. Carmen este omul care l-a iubit și îl iubește pe Petrică Mîțu Stoian.

Nu vrea să apară în lumina reflectoarelor: „Atât timp cât Petru nu mai este și nu mai poate să vorbească, eu nu am de ce să ies pe post și să vorbesc de omul pe care l-am iubit și divinizat și care mi-a fost soț’.

Carmen a fost nedezlipită de coșciug, numai când a venit presa, s-a retras. Nu vrea să apară și nu vrea să vorbească. Este o femeie foarte deșteaptă, inteligentă, care vrea să trăiască în mare discreție’, a declarat Veronica Măgureanu, prietena lui Petrică Mîțu Stoian și a soției acestuia, Carmen Mihaela, la Prima TV.

Niculina Stoican infirmă acuzațiile venite din partea impresarului artistului
După moartea lui Petrică Mîțu Stoian, impresarul lui, Doru Gușman, i-a adus mai multe acuzații Niculinei Stoican. Bărbatul a susținut că marele artist s-ar fi pensionat din cauza ei că și că ar fi plecat de la Ansamblul din Craiova ca să nu o mai vadă. Cântăreața a infirmat spusele impresarului și a declarat că ea și regretatul solist nu s-ar fi certat niciodată.

„Nu s-a pensionat devreme. S-a pensionat, pentru că a avut vârsta de pensionare și pentru că, eu, atunci când i-am spus să își continue activitatea, mi-a spus că nu mai vrea, că își dorește foarte mult ca de acum înainte să facă ce vrea el, când vrea el, cum vrea el, și cât vrea el.

Nu, cum să fie adevărat? (n.r. că nu ar mai fi avut o relație bună). Fiecare, când face o declarație, își asumă ceea ce spune. Petre a plecat pentru că a dorit să plece, să iasă la pensie, să trăiască pentru el, să se plimbe.

(…) Când eu l-am rugat să rămână, asta mi-a spus. Și-a dorit să facă ce vrea el. Eu nu m-am certat cu Petre niciodată în viața mea. Vocile care spun își asumă ceea ce spun. Noi am avut discuții pe un motiv sau altul, care pot fi constructive, dar niciodată nu m-am certat.

S-a pensionat mai devreme, ci pentru că a avut anii de pensie. Acum în vară (n.r. a ieșit la pensie). I-am făcut o surpriză în momentul în care a primit decizia de pensionare. I-am pregătit un aranjament floral și ne-am luat la revedere cu toții. I-am cântat „La mulți ani’, a primit aplauze. Plecarea lui Petre din Ansamblul Folcloric ‘Maria Tănase’ a fost mai mult decât onorantă.’, a spus Niculina Stoican, conform sursei citate mai sus.

You might also like
Leave A Reply

Your email address will not be published.

Multumim că ne citești!

Înainte de a citi știrea, ajută-ți prietenii să citească și ei! Apasă pe distribuie pe facebook

Inchide