Un profesor de filosofie ateu discuta cu studentii despre conflictele aparente dintre stiinta si credinta într-un Dumnezeu omnipotent. A cerut unui nou student creștin să se ridice și a început un dialog provocator:
Profesorul: Ești creștin, nu-i așa?
Studentul: Da, domnule profesor.
Profesorul: Deci crezi în Dumnezeu?
Studentul: Da, domnule profesor.
Profesorul: Crezi că Dumnezeu este bun?
Studentul: Da, sigur.
Profesorul: Dumnezeu este atotputernic?
Studentul: Da.
Profesorul: Fratele meu a murit de cancer, în ciuda rugăciunilor sale către Dumnezeu pentru vindecare. Noi, oamenii, facem tot posibilul să ne ajutăm aproapele, dar Dumnezeu nu a intervenit în cazul meu. Cum poți considera un Dumnezeu de acest fel bine intenționat?
(Studentul nu a răspuns.)
Profesorul: Nu știi ce să răspunzi, nu-i așa? Nu-i nimic, îți repet întrebarea: Dumnezeu este bun sau nu?
Studentul: Da.
Profesorul: Dar Diavolul, este și el bun?
Studentul: Nu.
Profesorul: Spune-mi, de unde provine Diavolul?
Studentul: Dumnezeu l-a creat…
Profesorul: Corect. Atunci spune-mi, există rău în lume?
Studentul: Da.
Profesorul: Răul este omniprezent, nu-i așa? Și Dumnezeu a creat totul, corect?
Studentul: Da.
Profesorul: Atunci cine a creat răul?
(Studentul nu a răspuns.)
Profesorul: Există boli? Imoralitate? Ura? Urâțenie? Toate acestea există în lume, nu-i așa?
Studentul: Da, domnule profesor.
Profesorul: Și atunci, cine le-a creat pe acestea?
(Studentul a tăcut.)
Profesorul: Știința ne spune că percepem lumea prin cele cinci simțuri. Spune-mi, ai văzut vreodată pe Dumnezeu?
Studentul: Nu, domnule profesor.
Profesorul: L-ai auzit vreodată?
Studentul: Nu, domnule profesor.
Profesorul: L-ai simțit vreodată, ai gustat sau mirosit? Ai avut vreo experiență senzorială legată de Dumnezeu?
Studentul: Nu, domnule profesor, nu am avut.
Profesorul: Și totuși crezi în El?
Studentul: Da.
Profesorul: Știința oferă dovezi palpabile, empirice, că Dumnezeu nu există. Poți să negi asta?
Studentul: Nu. Eu cred în El, și atât.
Profesorul: Da, crezi în El. Credință… Știința se bazează pe dovezi, iar tu ai credință.
(După aceasta, studentul începe să îi întoarcă argumentele profesorului.)
Studentul: Domnule profesor, există căldură?
Profesorul: Da.
Studentul: Există și frig?
Profesorul: Da, evident.
Studentul: Îți înșeli propriile cuvinte, domnule profesor. Frigul nu există în sine.
(Sala a fost surprinsă de această răsturnare neașteptată a discuției.)
Studentul: Există doar absența căldurii. Putem măsura căldura, dar nu putem măsura frigul. Caldura este energie, frigul este doar absența acestei energii.
(Audiența a rămas uluită, iar atmosfera era tensionată.)
Studentul: Și ce zici de întuneric? Există întuneric?
Profesorul: Da, desigur. Când soarele apune, este întuneric.
Studentul: Te înșeli din nou, domnule profesor. Întunericul este absența luminii. Nu putem măsura întunericul în sine, ci doar absența luminii.
(Profesorul a ascultat cu atenție, uimit de claritatea argumentelor studentului.)
Studentul: Nu poți să observi propriul tău creier, nu-i așa, domnule profesor?
(În sală a izbucnit râsul.)
Studentul: Nu l-ai văzut, nu l-ai auzit, nu l-ai simțit, nu l-ai atins sau mirosit. După standardele științifice pe care le invoci, nu ai niciun creier, domnule profesor!
(Sala a fost cucerită de hohote de râs.)
Studentul: Și totuși, ne ceri să ascultăm ceea ce spui?
(Profesorul a rămas fără replică.)
Studentul: Legătura dintre om și Dumnezeu este credința. Este tot ce ne pune în mișcare.
(Studentul era nimeni altul decât Albert Einstein.)