• Home
  • Știri
  • Cum arată fiica Prinţesei Diana, nu a știut nimeni până acum de existența ei! Asemănarea este impresionantă

Cum arată fiica Prinţesei Diana, nu a știut nimeni până acum de existența ei! Asemănarea este impresionantă

Charles și prima lui soție, Diana, nu au avut cunoștință de existența acestei fiice. Cum s-a putut întâmpla acest lucru?

După anunțarea logodnei dintre cei doi, Casa Regală ar fi vrut să se asigure că viitoarea mireasă putea avea copii, așa încât Diana ar fi fost supusă unor controale de specialitate.

Pentru siguranță, medicii i-ar fi prelevat ovule, pe care apoi le-au fecundat cu spermatozoizi de la Prințul Charles. Unul dintre medici a furat un ovul fecundat, l-a implantat propriei soții și așa s-a născut Sarah, conform revistei Globe.

Se pare că această informație, apărută în contextul în care William, fiul cel mare al Prințului Charles, se pregătea să devină tată pentru a doua oară, ar fi provocat o intensă preocupare la Palatul Buckingham.

Considerând că este cazul să-și cunoască ‘sora’, Prințul William ar fi intenționat să o întâlnească cu ocazia unei vizite efectuate, cu câteva luni în urmă, în SUA. Până la urmă, la întâlnirea respectivă s-ar fi dus soția lui, Catherine, care s-ar fi arătat impresionată de asemănarea tinerei Sarah cu Lady Di.

Sarah ar fi fiica secretă a Prințesei Diana și a Prințului Charles al Marii Britanii, trăiește la New York și seamănă uluitor cu cea supranumită ‘prințesa inimilor’.


Distribuie