Cum se descurcă Anamaria Rosa, fiica regretatului Aurelian Preda. Nu se mai termină problemele

Relația dintre Anamaria Rosa și regretatul Aurelian Preda a fost extrem de strânsă și i-a emoționat pe toți cei care au înțeles cât de uniți erau cei doi. Universul tinerei s-a prăbușit în momentul în care tatăl ei s-a stins din viață. Au trecut cinci ani de la tristul eveniment și Anamariei nu doar că îi este greu fără tatăl ei, dar are și probleme legate de succesiune și de avere.

Cum se descurcă Anamaria Rosa fără tatăl ei
Anamaria Rosa are și acum, la cinci ani de la moartea tatălui ei, probleme legate de succesiune și de averea lăsată de artistul Aurelian Preda. Tânăra este nevoită să facă toate demersurile necesare de una singură, nefiind ajutată de către cineva.

Înainte de a pleca din această lume, Aurelian Preda și-a făcut testamentul în care a stipulat clar că îi lasă toată averea fiicei sale. Chiar și în aceste condiții, tot sunt nereguli și se pare că fiica lui este purtată pe drumuri pentru că nu este gata succesiunea.

Testamentul, am aflat ulterior, nu era valabil, nu știu din cauză. Iar complicațiile legate de succesiune au fost serioase, încă mai sunt. A durat enorm până am dat de toate actele, până le-am depus, a declarat Anamaria Rosa pentru Fanatik.

Tânăra în vârstă de 21 de ani este decisă să meargă până la capăt pentru a rezolva lucrurile așa cum se cuvine. A avut o relație foarte frumoasă cu tatăl ei și cu siguranță și acesta s-ar bucura să vadă că toată averea i-a rămas ei, fix așa cum a și fost dorința lui.

Fiica lui Aurelian Preda are grijă să-i organizeze toate pomenile, conform tradiției
La cinci ani de la trecerea lui în neființă a artistului, Anamaria i-a organizat pomana, conform tradiției. Aurelian Preda s-a stins din viață într-o clinică din Viena, pe 26 septembrie 2016, la doar 47 de ani. Era interpret de muzică populară și prezentator tv și a avut un destin necruțător, luptându-se cu cancerul în ultimii ani din viață.

De-a lungul timpului a fost supus mai multor intervenții chirurgicale cu scopul de a scăpa de boală, însă, din nefericire, nu a reușit decât să amâne inevitabilul.

You might also like
Leave A Reply

Your email address will not be published.

Multumim că ne citești!

Înainte de a citi știrea, ajută-ți prietenii să citească și ei! Apasă pe distribuie pe facebook

Inchide