Cum va fi iarna 2021-2022. Când vom avea parte de primii fulgi de zăpadă

Potrivit estimărilor realizate de către specialiști, vom avea parte de o toamnă lungă și caldă. Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă a anului și se vor menține și pe parcursul lunii octombrie. Și luna noiembrie va fi una destul de blândă, dar spre finalul ei ne putem aștepta la primii fulgi de zăpadă.

Prognoza meteo pentru iarna anului 2021-2022
Ne așteaptă o iarnă nu foarte diferită de cea trecută, când în luna decembrie se vor înregistra temperaturi în medie deasupra limitei de zero grade în general, mai puțin în nordul țării unde ar putea coborî până la minus cinci grade, respectiv minus 1 grad.

În ceea ce privește precipitațiile, acestea vor fi normale în majoritatea regiunilor din țară. Regimul termic va fi în general apropiat de media climatologică.

Având în vedere că vom avea parte de o toamnă lungă și caldă, cel mai probabil episoadele de viscol și ger își vor face apariția spre primăvară.

Crăciunul alb a devenit o raritate în țara noastră, dacă este să judecăm după ultimii ani când în perioada sărbătorilor am avut parte de vreme caldă și chiar cer însorit, în unele zone din țară. Cu toate astea, episoadele de viscol și ger vor avea un impact semnificativ.

Nu se poate exclude apariția unor ierni reci, dar cel mai probabil este să avem ierni din ce în ce mai calde, cu episoade de viscol, temperaturi foarte scăzute. Chiar dacă vom vorbi despre episoade extreme scurte, impactul lor poate fi semnificativ, a declarat Roxana Bojariu, meteorolog ANM.

Din nefericire, iernile geroase cu troiene sunt doar o amintire a celor născuți înainte de 1990. Anul 2020 a fost cel mai călduros din istorie și 2021 a continuat în aceeași notă climatologică. A fost un an în care meteorologii au emis sute de coduri de caniculă, val de căldură și disconfort termic accentuat.

Temperaturile extreme au alternat cu episoadele de instabilitate atmosferică accentuată, cu ploi torențiale, vânt puternic, vijelii, descărcări electrice și grindină.

Când va ninge în această iarnă
Prima ninsoare din acest sezon s-a înregistrat la finele lunii septembrie pe Transfăgărășan. Estimările arată că stratul de zăpadă la munte va depăşi în decembrie 80 de cm.

Direcția de Drumuri și Poduri Brașov a anunțat că drumarii de la Districtul Bâlea au intervenit cu material antiderapant în zona Bâlea Lac, din județul Sibiu, pentru a asigura condiții sigure de trafic.

Ne așteaptă o iarnă nu foarte diferită de cea trecută, când în luna decembrie se vor înregistra temperaturi în medie deasupra limitei de zero grade în general, mai puțin în nordul țării unde ar putea coborî până la minus cinci grade, respectiv minus un grad.

You might also like
Leave A Reply

Your email address will not be published.

Multumim că ne citești!

Înainte de a citi știrea, ajută-ți prietenii să citească și ei! Apasă pe distribuie pe facebook

Inchide