• Home
  • Știri
  • Descoperă mănăstirea unde florile au creat o priveliște din Rai. Au și proprietăți vindecătoare

Descoperă mănăstirea unde florile au creat o priveliște din Rai. Au și proprietăți vindecătoare

La scurtă distanță de Ploiești, Mănăstirea Ghighiu este un loc de pelerinaj frecventat de zeci de mii de credincioși în fiecare an, atât din țară, cât și din străinătate. Este celebră pentru icoana sa miraculoasă și pentru izvorul său vindecător.

O floare exotică a transformat curtea mănăstirii într-un adevărat paradis. Cu calități vindecătoare, această plantă devine din ce în ce mai populară printre români în luna aprilie.

Un arbust cățărător impresionează cu florile sale spectaculoase și parfumul îmbietor pe care îl emană.

Vizitatorii Mănăstirii Ghighiu au fost copleșiți de frumusețea locului și au împărtășit entuziasmul lor pe rețelele de socializare, considerându-l unul dintre cele mai impresionante din România.

Pe platformele online, atractia principală devine bolta acoperită de glicină de la Mănăstirea Ghighiu, cu florile sale în nuanțe de mov și albastru deschis, captivând privirile și inimile vizitatorilor.

După magnolii și lalele, o altă plantă își face simțită prezența în grădinile și parcurile din România în această lună – glicina. Originară din Asia, glicina devine din ce în ce mai iubită pentru frumusețea și mirosul său subtil.

În București, glicina aduce bucurie în grădini și parcuri, încântând trecătorii chiar și în zilele ploioase. Locuitorii orașului au ieșit în număr mare pentru a se delecta cu frumusețea florilor de glicină și pentru a simți parfumul lor subtil.

Glicina este admirată pentru aspectul și aroma sa, iar cele două specii cunoscute, glicina japoneză și cea chinezească, fascinează privirile cu florile lor spectaculoase.

Numeroși vizitatori sunt atrași de ideea de a planta glicine în grădini sau în ghivece, iar în magazine pot fi găsite răsaduri disponibile la prețuri variabile, în funcție de numărul de fire sau soi, prețurile variind între 30 și 130 de lei. Glicina, o plantă cu o rezistență remarcabilă, poate aduce bucurie ochilor și poate parfuma aerul timp de mai mult de o sută de ani.


Distribuie