Elena Merișoreanu, noi vești despre starea de sănătate. Când va fi externată cântăreața

Noi vești despre starea de sănătate a Elenei Merișoreanu (72 de ani). Interpreta de muzică populară se simte mult mai bine și urmează să fie externată din spital în curând.

Artista a primit vești bune din partea medicilor de la Institutul „Matei Balș”. După mai bine de zece zile de internare, cântăreața se va putea întoarce acasă.

Inițial, Elena Merișoreanu s-a tratat acasă de COVID-19, crezând că are doar o simplă răceală. Ulterior, vedeta a cerut ajutorul medicilor și s-a aflat sub tratament.

Elena Merișoreanu, noi vești despre starea de sănătate. Când va fi externată cântăreața
Elena Merișoreanu urmează să fie externată din spital în curând. Artista se simte mult mai bine, după infectarea cu virusul SARS – CoV – 2, iar medicii i-au spus că se va întoarce acasă într-una din zilele următoare.

Interpreta de muzică populară a declarat că nu a făcut febră în ultimele zile și nici nu a avut nevoie de mască de oxigen. De asemenea, cântăreața nu mai trebuie să urmeze tratamentul și după externare.

„Mă simt foarte bine! Mai am de făcut câteva perfuzii cu antibiotic și tocmai am fost anunțată că mă externează zilele acestea. Treaba e destul de bună, nu am făcut febră zilele acestea și n-am avut nevoie de mască de oxigen.

Nu stau la pat! Îmi vine să zbor pe afară! Mă plimb pe aici, nu pot să stau în pat. Nu mi-e rău și n-am de ce să stau în pat. După ce mă externează, medicii mi-au spus că nu mai este nevoie să mai urmez tratamentul”, a declarat Elena Merișoreanu pentru cancan.ro.

Elena Merișoreanu: „Nu poți să te joci cu așa ceva”
Elena Merișoreanu s-a vaccinat anti-COVID cu Pfizer, însă tot nu a scăpat de boală. La scurt timp după ce a fost internată, artista a declarat, în exclusivitate pentru FANATIK, că evenimentele la care a cântat i-au provocat infectarea cu SARS – CoV – 2, din moment ce a avut contact fizic cu multe persoane.

„Sunt la salon, acum am aflat că și Viorica și Ioniță de la Clejani sunt aici. E o boală parșivă și asta. Deși am făcut Pfizer, amândouă dozele… Am făcut o formă nici foarte agresivă, nici ușoară. Sunt aici, îmi fac perfuzii. E bine sa fiu sub observație.

Nu poți să te joci cu asa ceva. E foarte aglomerat, personalul este foarte responsabil. Aseară am ajuns, de vreo 4 – 5 zile sunt răcită, nu mai aveam miros, gust. Am chemat salvarea, că nu e glumit.

E de unde am luat? De la filmări sau de la evenimente, că știți cum e… Toți să te pupe, să facă poze…”, a declarat Elena Merișoreanu pentru FANATIK.

Interpreta de muzică populară nu mai are de gând să meargă la evenimente în perioada următoare, dat fiind numărul mare de cazuri de infectare cu coronavirus.

Artista a renunțat la cântările pe care le avea, după cum a declarat pentru FANATIK. Aceasta i-a cerut fiicei sale să înapoieze banii primiți în avans pentru cântările respective, la care nu va mai fi prezentă.

You might also like
Leave A Reply

Your email address will not be published.

Multumim că ne citești!

Înainte de a citi știrea, ajută-ți prietenii să citească și ei! Apasă pe distribuie pe facebook

Inchide