Exemplu pe care l-au dat doi bătrânei pe Calea Victoriei! ”Unde vrei să mergem, iubita mea?”

Doi bătrânei care se plimbai pe Calea Victoriei au dat cel mai bune exemplu de până acum. Aceștia au demonstrat că dacă lupți pentru ea, iubirea chiar poate dura până la adânci bătrâneți.

Se zice că iubirea durează doar trei ani, dar dacă nu este în toate cazurile așa? Un cuplu de bătrânei a oferit o lecție de viață foarte importantă. Se pare că pentru iubire trebuie să lupți, iar dacă reușești să lași orgoliul, așa cum, cu siguranță, au făcut și ei, poți ajunge chiar să trăiești fericit alături de jumătatea ta până la adânci bătrâneți.

Povestea unor bătrânei care se plimbau romantic pe Calea Victoriei a emoționat tot internetul. O femeie a urcat imaginea în online și a descris cum i-a văzut pe cei doi parteneri de viață.

”O să îmi cer scuze anticipat domnilor pe care i-am fotografiat fără acordul dumnealor acum 2 seri pe Calea Victoriei, însă nu puteam lăsa ca această imagine să existe numai în memoria mea. Când am trecut pe lângă dumnealor, mi-am dat seama că amândoi au peste 75 de ani și se țin încă de mână. Erau aranjați precum odinioară, domnul era îmbrăcat în costum cu cămașă albă și cravată, purtând în plasă flori (bănuiesc că erau dedicate doamnei), iar doamna purta sandale cu toc micuț, dres alb, pălărie, iar pe față avea cel mai frumos machiaj : blush în obraji, sprâncenele ușor conturate și ruj pe buze.

Cei doi s-au oprit la trecerea de pietoni vizibilă în poză, cea din stânga, domnul a întrebat-o pe doamnă „Unde vrei să mergem, iubita mea?”. Din păcate, nu am mai auzit răspunsul dumneaei, deja îi admiram de ceva timp și n-aș fi vrut să mă observe și să se simtă stânjeniți. Domnilor, sunteți un exemplu pentru mine și vă mulțumesc.”, a scris autoarea postării pe Facebook.

Exemplu pe care l-au dat doi bătrânei pe Calea Victoriei! ”Unde vrei să mergem, iubita mea?”

Imaginea cu cei doi bătrânei s-a viralizat imediat
Chiar dacă nu avea idee de lecția de viață pe care au oferit-o doar prin prezența lor, imaginea cu cei doi bătrânei a strâns peste 20.000 de reacții. Oamenii au apreciat fotografia pe Facebook, iar peste 5.000 au distribuit-o.

”Vârsta nu contează , este doar un număr ,ceea ce ai in suflet contează cel mai mult! Felicitări d-lor dar și ție Ana , ptr-că , așa tânără cum ești , apreciezi persoane de o anumită vârstă !”, a scris o femeie în comentarii.

You might also like
Leave A Reply

Your email address will not be published.

Multumim că ne citești!

Înainte de a citi știrea, ajută-ți prietenii să citească și ei! Apasă pe distribuie pe facebook

Inchide