Iată cum a fost surprinsă Niculina Stoican la înmormântarea lui Petrică Mîțu Stoian, după scandalul uriaș care a apărut după moartea artistului

Petrică Mîțu Stoian a fost un interpret de muzică populară extrem de îndrăgit de români, dar și de colegii lui de breslă.

El a stat timp de 14 ani în Ansamblului Folcloric ”Maria Tănase”, alături de care

a încântat publicul cu fiecare apariție.Impresarul artistului,

Doru Gusman, susține că motivul pentru care interpretul de muzică populară a părăsit Ansamblul are legătură cu prezența Niculinei Stoican.

Celebra cântăreață a negat afirmațiile făcute de impresar și a mărturisit că între ea și Petrică Mîțu Stoian nu a existat niciodată vreo ceartă.

Miercuri, 10 noiembrie, artistul este condus pe ultimul drum de către mii de oameni. Niculina Stoican se află și ea printre persoanele care

i-au adus un ultim omagiu artistului.Îmbracata într-un cojoc crem în motive tradiționale românești, Niculina Stoican a fost foarte implicată

în organizarea ultimului drum al colegului ei de breaslă. Artista s-a aflat la fața locului și a fost surprinsă în timp ce dirija organizarea mașinii

care transporta coroanele. Ulterior, ea a intrat în teatru și stătea foarte aproape de intrare, acolo unde a fost surprinsă în timp ce dădea indicații oamenilor care veneau cu flori.

Petrică Mîțu Stoian urmează să fie înmormântat la Cimitirul Ungureni din Craiova, județul Dolj, acolo unde și-a pregătit locul de veci dinainte să moară.

EXCLUISV Niculina Stoican a răspuns acuzațiilor făcute de impresarul lui Petrică Mîțu Stoian

Niculina Stoican s-a dezis de afirmațiile făcute de Doru Gusman. El a mărturisit că Petrică Mîțu Stoian era „terorizat”

de colega lui de breaslă, motiv pentru care a părăsit Ansamblul Folcloric “Maria Tănase”, unde Niculina Stoian a devenit manager.

„Nu am avut nicio ceartă cu Petre, nu ne-am certat niciodată, nu s-a întâmplat absolut nimic. Declarațiile altor persoane nu mă privesc, și le asumă, fac ce consideră de cuviință. Eu nu sunt certată cu nimeni, ca drept dovadă dumnealui a fost aseară, când Petre a fost aici

la Ansamblu Folcloric Maria Tănase, a venit, a stat cât a considerat de cuviință dumnealui împreună cu familia. Au plecat, au venit, au rămas

cei care au rămas, deci de unde discuțiile astea pe care le spune dumnealui?! Ce pot să comentez eu? Ce face, pentru mine nu are relevanță. Nu am cum să comentez.

Eu sunt manager de instituție. Eu nu pot să comentez hotărârile pe care le iau cu terțe persoane decât în cadrul instituției sau cu superiorii mei. Am luat legătura cu familia, însemnând sora lui, și am întrebat dacă este de acord să fie măcar o zi depus Petre la sediul instituției. I-am dat timp de

gândire, s-au gândit, s-au sfătuit în familie și mi-a spus da, este de acord. De aici, eu am făcut demersurile necesare ca să-l aduc în instituție.

Restul, de unde să știu eu de unde sunt nemulțumirile astea”, a declarat Niculina Stoican în exclusivitate pentru WoWbiz.ro.

You might also like
Leave A Reply

Your email address will not be published.

Multumim că ne citești!

Înainte de a citi știrea, ajută-ți prietenii să citească și ei! Apasă pe distribuie pe facebook

Inchide