Înălțarea Sfintei Cruci – tradiții, obiceiuri și superstiții. Ce nu ai voie să faci, sub nicio formă, pe 14 septembrie

Zi de mare sărbătoare pentru credincioșii ortodocși din toată lumea. Pe 14 septembrie, Biserica Ortodoxă marchează Înălțarea Sfintei Cruci, crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Este o sărbătoare mare, marcată în Calendarul Ortodox cu o cruce roșie, a doua sărbătoare de maximă importanță din noul an bisericesc care a început pe 1 septembrie. La fel ca în cazul altor sărbători mari, și de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci se leagă o serie de tradiții, obiceiuri și superstiții din popor. Multe s-au pierdut cu timpul, dar există și o parte dintre acestea ce se respectă și astăzi, mai ales în zonele rurale.

Tradiții, obiceiuri și superstiții de Înălțarea Sfintei Cruci
Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci este una din cele mai bogate în tradiții, obiceiuri și superstiții, dintre marile sărbători prăznuite de Biserica Ortodoxă Română.

Conform tradiției, de Sfânta Cruce se ține post negru pentru purificare trupului și a sufletului credincioșilor. În această zi se strâng ultimele plante de leac pe care femeile le duc la biserică, alături de un buchet de flori și busuioc, pentru a le pune în jurul crucii, urmând a fi sfințite de către preot. Se iau apoi, acasă și să păstrează la icoană.

Tot pe 14 septembrie, se pun câteva crenguțe din busuiocul sfințit de preot în vasul de unde beau apă păsările. Se crede, din popor, că acestea vor fi ferite de boli. Busuiocul se mai pune și la streșinile caselor pentru a fi ferite de trăsnete.

Credincioșii merg la biserică și dau de pomană celor nevoiași, în memoria rudelor care au plecat din această lume.

Ziua Înălțării Sfintei Cruci, sau Ziua Crucii, așa cum i se mai spune în popor, anunță sfârșitul verii și începutul toamnei. De acum, gospodarii au undă verde la culesul viei și la bătutul nucilor.

Ce nu se face, sub nicio formă, pe 14 septembrie, de Ziua Crucii
Din cele mai vechi timpuri, în ziua când Biserica Ortodoxă a prăznuit Înălțarea Sfintei Cruci, oamenii au evitat să consume fructe sau legume care au un miez ce seamănă cu semnul Sfintei cruci. Și în zilele noastre sunt persoane care respectă acest obicei și nu consumă: nuci, struguri, prune și usturoi pe 14 septembrie.

Înălțarea Sfintei Cruci este cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt și se serbează cu post pentru că ne aduce aminte tuturor de patimile și de moartea Mântuitorului Iisus Hristos.

You might also like
Leave A Reply

Your email address will not be published.

Multumim că ne citești!

Înainte de a citi știrea, ajută-ți prietenii să citească și ei! Apasă pe distribuie pe facebook

Inchide