”Mai aveți copii, doamnă? Pe ăsta o să-l pierdeți”! Detaliile cumplite ale morții fratelui Nicoletei Voica: și-a pus muzică și a dansat ultima oară

Detaliile poveștii fratelui Nicoletei Voica sunt cumplite, în condițiile în care tânărului i-a fost amputat piciorul cu puțin timp înainte să moară.

După moartea băiatului, mama Nicoletei Voica n-a mai vrut să trăiască și s-a dus după el. Și ea suferea de cancer, însă păstra în secret acest lucru. ”Tot timpul stătea cu mâinile la cap și îmi spunea că nu mai suportă să audă cum face pământul pe sicriul lui Silviu”, a povestit Nicoleta Voica la WOWbiz. La câțiva ani s-a prăpădit și tatăl artistei.

Fratele Nicoletei Voica a ajuns la spital după o banală entorsă
Prima lovitură a venit în momentul în care, după o banală entorsă, tânărul a ajuns la medic iar acesta i-a anunțat mama că va muri.

”Eram cinci fraţi. Lui îi plăcea să facă schimb de casete şi, într-o zi, în timp ce alerga a făcut o entorsă. Când m-am întors din turneu, l-am trimis la doctor.

A venit medicul si mi-a zis că are un fel de cancer osos. L-am dus la Timişoara. Acolo, medicul i-a făcut investigaţii şi la un moment dat, i-a spus mamei: „Mai aveţi copii, doamnă? Pe ăsta o să-l pierdeţi”, a fost vestea teribilă pe care a primit-o familia Nicoletei Voica.

”Când s-au deschis uşile, l-am văzut. Nu dormea. Încerca să vorbească, dar nu putea de durere. Am stat câteva zile în spital, încercam să-l înveselesc, dar nu îmi ieşea.

La un moment dat, m-a sunat Tudor Vornicu, care m-a ajutat enorm. L-am adus la un spital, iar medicul ne-a zis că-i taie piciorul. N-a putut să-i spună el. I-am spus eu”, a mai povestit Nicoleta Voica.

”Am plecat cu doi papuci și plec cu unul”
Tânărul a reacționat neașteptat de bine, pe moment și a făcut un gest care i-a șocat pe toți: a pus muzică și a început să danseze, pentru ultima dată.

”Înainte să meargă la operaţie, a pornit un casetofon, a dansat, că el era un dansator. Eu şi mama muream. Nimeni nu ştia de unde îi vor tăia piciorul. Când a ieşit din operaţie am văzut. Era de sub genunchi. Au urmat nişte zile cu dureri crunte(…). Stătea pe marginea patului şi zicea: „Am venit cu doi papuci şi plec cu unul”. Acasă a început calvarul.”, a relatat Nicoleta Voica.

”Du-te, puiule, că mama vine la tine”
Interpreta de muzică populară a încercat în continuare să-l ajute pe fratele ei. Ea a acceptat un contract în Statele Unite, de unde avea să se întoarcă cu o proteză pentru el. Din păcate, Silviu a murit când aceasta era plecată

”Am făcut un mulaj, l-am luat cu mine în bagaj ca să-i aduc proteză. Cu o zi înainte să-i fie gata, a murit. Eu n-am avut acte să vin, dar am stat pe telefoane. Am auzit-o pe mama: „Du-te, puiule, că mama vine la tine”.

De asta înţeleg durerea oricarui parinte. N-o să fie bine niciodată, chiar dacă te doare. Eu l-am ras în cap, singură. Îi cădea părul şi îi intra în gură din cauza chimioterapiei. O parte din mine a murit atunci. I-am promis că mă întorc şi m-a durut foarte tare, că n-am putut să vin”, a mai dezvăluit Nicoleta Voica.

You might also like
Leave A Reply

Your email address will not be published.