• Home
  • Știri
  • Pepe, despre nunta cu Yasmine Ody. Vor fi sute de invitaţi şi artişti pe măsură, de ce nu mai vrea să se ocupe de organizare: “Va fi foarte scump”

Pepe, despre nunta cu Yasmine Ody. Vor fi sute de invitaţi şi artişti pe măsură, de ce nu mai vrea să se ocupe de organizare: “Va fi foarte scump”

Una din cele mai îndrăgite vedete latino autohtone se pregătește de o mare și costisitoare nuntă, iar fanii au fost încântați să afle de la Pepe detaliile despre nunta cu Yasmine Ody, artistul precizând că vor fi sute de invitaţi şi artişti pe măsură, dar explicând și de ce nu mai vrea să se ocupe de organizare.

O poveste de dragoste, Pepe și Yasmine Ody

Celebrul artist latino trăiește o nouă frumoasă poveste de dragoste, după divorțul de Raluca Pastramă, iar relația sa cu Yasmine Ody avea să devină oficială din 2021.

Anul următor, Pepe și Yasmine Ody luau decizia de a se căsători la Starea Civilă, și tot în același an venea pe lume și fiul celor doi, care astăzi are aproape 2 ani și jumătate, al cărui nași de botez sunt Andra şi Cătălin Măruţă.

Ceea ce nu se știa despre Yasmine Ody, la momentul 2021, este că se cunoștea cu artistul încă din 2017, activând în breasla make-up artiștilor.

La momentul surprinzător al divorțului dintre Pepe și Raluca Pastramă, cea din urmă spunea de acesta, în exclusivitate pentru Playtech Știri, că „Pepe a fost mereu un bărbat care oferă dragoste. El are nevoie de atenţie, aproape în permanenţă. Aşa este el construit şi cred că aşa şi trebuie înţeles!

Pepe vorbește despre nunta cu Yasmine Ody

După doi ani de la cununia civilă, Pepe și Yasmine Ody au luat decizia de a face și nunta religioasă, astfel că fanii artistului au aflat chiar din gura lui detaliile despre nunta cu Yasmine Ody, în același timp explicând și de ce nu mai vrea să se ocupe de organizare.

„E concept diferit, nici nu mă mai ocup eu. Eu trebuie doar să mă însor. Până acum am știut tot ce mișcă, eu m-am ocupat de tot.

Mă duc acolo zici că sunt invitat, am totul pus la punct. În primul rând, nu e cu stat la masă și cu meniuri. E cu muzică și petrecere nonstop, cu artiști.”

Vor fi sute de invitaţi şi artişti pe măsură

Mergând mai departe cu detaliile, Pepe a mai spus, conform celor de la Antena Star, că modul de organizare și deea nu îi aparțin, dar și câți invitați vor fi la nunta sa cu Yasmin:

„Nu sunt pauze de mese. E la un alt nivel, e total altceva. Sunt curajos, ce-i drept.

E sinucidere din punct de vedere financiar, pentru că e foarte scump ceea ce fac. Sunt vreo 300 de invitați. E cea mai importantă petrecere din viața mea

Dacă zic programul artistic, e festival. Zic câțiva, nu pe toți: Mandinga, Theo Rose, Johny Romano, Clejanii, Silviu Andrei, Nea Marin cu dansuri.”, a mărturisit Pepe, pentru „Xtra Night Show”.

Nunta lui Pepe cu Yasmine Ody va avea loc pe data de 7 iunie a.c., la care, așa cum spunea și artistul, va fi multă lume.


Distribuie