Răsturnare de situație în cazul morții lui Petrică Mâțu Stoian. Medicii au spus adevărul

Celebrul interpret de muzică populară Petrică Mâțu Stoian a plecat dintre noi în mod fulgerător, la doar 61 de ani. Cântărețul urma un tratament, după ce s-a vindecat de nemilosul virus al momentului. Anchetatorii vor să afle acum dacă tratamentul la care era supus era potrivit pentru organismul lui sau i-a făcut mai mult rău și a dus la deces.

Mâțu avea contraindicație la tratament?

Cazul lui Petrică Mâțu Stoian a provocat controverse din toate punctele de vedere, iar acum a ajuns pe mâna anchetatorilor. Aceștia au cerut necropsia, pentru a analiza o posibilă contraindicație pentru tratamentul cu camera hiperbară. Cei care se ocupă de acest caz vor să vadă dacă această terapie a agravat și mai tare afecțiunea artistului și a dus la deces.

Anchetatorii spun că ar fi suferit de Pneumotoraxul, care este o afecțiune ce nu trebuie tratată prin acest tip de tratament, motiv pentru care vor să afle o părere a specialiștilor. Atunci când un pacient este pus într-o cameră în care presiunea aerului se schimbă, acesta poate face pneumotorax intens, care îi poate pune rapid viața în pericol.

Totuși, medicul care s-a ocupat de regretatul artist spune că diagnosticul a fost pus bine și tratamentul a fost unul pe măsură, doar că organismul a fost mult prea slăbit și nu a mai putu lupta cu boala. Covidul a lăsat sechele grave și nu a fost tratat la timp, motiv pentru care toate organele i-au fost afectate în final.

„Șoc septic ireversibil a fost diagnosticul. A fost pus pe ce trebuie, dar organismul nu i-a mai rezistat, nici măcar la resuscitare. Era speriat, nu avea cum să fie altfel. Starea lui nu a fost deloc bună, medicii au fost mereu lângă el. Bronho-pneumonie. COVID-19 a lăsat niște sechele, a fost vorba despre Covidul lung, a dus boala pe picioare o perioadă de timp”, a declarat medicul care s-a ocupat de cazul lui Petrică Mîțu Stoian.

Adriana Bahmuțeanu, răpusă de durere

Adriana Bahmuțeanu a fost una dintre cele mai apropiate prietene de-ale lui Petrică Mîțu Stoian. Celebra jurnalistă este complet răpusă de durere după pierderea artistului și lansează ipoteze șocante, care schimbă complet cursul lucrurilor.

Bahmu spune că știa că artistul are anumite complicații, dar nu unele atât de grave. Ea a mai dezvăluit că nu este exclus ca moartea lui Petrică Mîțu Stoian să se fi produs în urma unei culpe medicale, având în vedere că au existat informații cum că artistul ar fi ajuns la spital cu supradoză de anticoagulante și septicemie. Jurnalista speră că se va face dreptate și va ieși la iveală adevărul despre decesul bunului său prieten.

”Din câte știu, Petrică a fost mutat de la o clinică privată la spital pentru că scuipa sânge și avea o supradoză de anti-coagulante prescrise pentru fibrilații în tratamentul post-COVID. Dar, fiind internat, tratamentul nu și-l administra singur, nu? În condițiile astea, nu putem exclude o culpă medicală sau chiar un malpraxis! Ar trebui să aflăm dacă nu cumva i s-a greșit doza de anticoagulant sau tratamentul, în general.”, a declarat Adriana Bahmuțeanu.

You might also like
Leave A Reply

Your email address will not be published.