• Home
  • Știri
  • Reacția halucinantă a Nikitei, după ce a aflat că a murit. „Eu am tuns-o în cap”

Reacția halucinantă a Nikitei, după ce a aflat că a murit. „Eu am tuns-o în cap”

Nikita a avut o reacție tranșantă, după ce a aflat că Naomi, cântăreața transgender, a murit, într-o unitate medicală din Germania. Cele două apăreau, în urmă cu 15 ani, pe micile ecrane, iar acum Mihaela Ispas nu dorește să mai audă de ea, susținând că i-a oferit toți banii pe care îi câștiga la două posturi TV.

Nikita și Naomi se cunosc de ani buni, iar o legătură apropiată au avut-o în perioada în care apăreau împreună pe micile ecrane. Mai cu seamă, este vorba despre anul 2009, când cele două apăreau una lângă alta în platoul OTV, în emisiunea moderată la acea vreme de Dan Diaconescu. La momentul acela, cântăreața transgender a fost supusă unor rele tratamente – a fost bătută și tunsă de un grup de oameni. Cazul a șocat o țară întreagă, iar una dintre persoanele care i-au fost alături, la acea vreme, a fost Nikita. De data aceasta, Naomi trece printr-o situație limită. Se află în comă, într-un spital din Germania.

Naomi se află în unitatea medicală și se zbate între viață și moarte. În urmă cu două zile, pe 17 aprilie, a apărut suspiciunea potrivit căreia Naomi ar fi plecat din lumea celor vii, pe rețelele de socializare apărând o serie de mesaje de condoleanțe. Antonela, una dintre prietenele bune ale lui Naomy, a vorbit despre starea de sănătate a cântăreței. Se află într-o situație critică și nu se cunoaște care ar fi cauza reală care a condus la aceste probleme medicale.

Nikita a avut o reacție neașteptată după ce a aflat că Naomi se zbate între viață și moarte, în spital

Printre persoanele care au reacționat la veștile care privesc starea de sănătate a lui Naomi se numără și Nikita.

Nikita și Naomi au avut o legătură apropiată, în urmă cu ani buni, acest aspect putând fi vizibil chiar și în emisiunile televizate. De exemplu, în 2009, Nikita era alături de cântăreața transgender și o ajuta cu bani. Sumele pe care le câștiga la Acasă TV și la OTV îi reveneau artistei care fost virală pe scena românească. Recent, Mihaelei Ispas i-a fost reamintită legătură pe care o avea cu artista internată într-un spital din Dortmund. A precizat că nu este de interes pentru ea, aducând în discuție faptul că a ajutat-o în trecut. A susținut că i-ar fi plătit și chiria.

„Nu mă interesează. Am ajutat-o cât am putut. Eu am fost mai amărâtă decât ea și tot o ajutam. Dacă e adevărat că a murit, Dumnezeu s-o odihnească în pace! Pe mine nu mă mai interesează trecutul. Mă interesează doar Dumnezeu, familia mea, copiii mei și contul meu bancar. Atât, nu mă mai interesează nimeni.

Am ajutat-o. I-am plătit chiria. Toți banii pe care îi luam de la OTV și Acasă TV îi dădeam ei. Îmi era milă de ea, cu toate că altora le era milă de mine. Cum și-a așternut așa a dormit. Dumnezeu să o ierte dacă e adevărat”, a spus Nikita pentru Fanatik.


Distribuie