Românii au înlocuit porcul cu alt animal. Carnea este consumată la aproape toate mesele

Preparată în casă sau la restaurant, carnea de pui se regăseste tot mai des în meniurile noastre. Un român mănâncă, în medie, 28 de kilograme de carne pe an, potrivit datelor oficiale.

Au scăzut în schimb, cantitățile pentru carnea de porc și vită, care sunt și mai scumpe.

În supe, tocănițe, fripturi sau la grătar, carnea de pui nu lipsește de pe mesele noastre. În magazinele de profil găsim variante ușor de pregătit acasă.

În magazine, pieptul de pui, dar și puiul întreg se vând cel mai bine, însă cerere există și pentru puii vii, crescuți de cei care trăiesc la curte. Proprietarul unei ferme din Horezu și-a dublat producția în ultimii doi ani. Vinde pui pentru carne, dar sunt căutate și rasele mixte, în special pentru ouă.

Vasile Ghiță, administratorul unei ferme de pui: „Puiul se vinde la 21 de zile când se face ultimul sistem de vaccinare, ajunge la o greutate de un kilogram, celălalt undeva la 800 de grame. Localnicii vin din apropiere și îl cumpără. Se vinde cu 13, 14 sau 15 lei, depinde cât este de mare”.

Anul trecut, producția de carne de pasăre din România a ajuns la aproape 540.000 de tone, în creștere cu cinci procente față de 2022.

A fost un an bun și pentru carnea de oaie, însă o scădere s-a văzut la vită și porc. Asta și pentru că prețurile sunt mai mari. Potrivit INS, carnea de pui s-a scumpit anul trecut cu doar 3%, față de aproape 10% porcul și 11% vita.

În paralel, s-au modificat și cantitățile vândute la raft. Greutatea în carcasă a crescut pentru carnea de păsăre și a scăzut la vită și porc.

Potrivit Institutului Național de Statistică, anul trecut au fost tăiate peste 320 de milioane de păsări, cu 11 milioane în plus față de 2022. Numărul porcilor tăiați a crescut, la fel și al oilor, însă această carne este cumpărată mai mult de străini, țara noastră fiind unul dintre principalii exportatori de carne de oaie.

Sursa: Pro TV

Lasă un comentariu