ULTIMA ORA! Daniela Iliescu a născut! Culiță Sterp este tată pentru prima oară

0

Culiță Sterp și Daniela Iliescu trec prin clipe magice în aceste momente. Cei doi au devenit părinți, în urmă cu puțin timp. Iubita artistului a adus pe lume un băiețel sănătos, de 4 kilograme, care a primit nota 10 la naștere.

Culiță Sterp este în culmea fericirii pentru că momentul mult așteptat a sosit! Daniela Iliescu a născut un băiețel minunat și sănătos, care a primit nota 10 la naștere. Iubita artistului a născut într-o clinică de stat din Cluj,

iar acum se află sub supraveghearea atentă a medicilor, potrivit wowbiz.ro. Medicii i-au permis lui Culiță Sterp să stea alături de Daniela Iliescu pe perioada travaliului și, ulterior, după ce aceasta a născut.

Chiar dacă bebelușul a cântărit 4 kilograme, Daniela Iliescu a născut natural, așa cum și-a dorit de la început. Culiță Sterp i-a spus iubitei sale că o apreciază enorm pentru curajul ei de a dori să nască natural.

Culiță Sterp și Daniela Iliescu au tot primit întrebări referitoare la momentul în care micuțul lor va veni pe lume.

Chiar ieri cei doi au publicat un vlog pe YouTube în care Daniela Iliescu a spus că nu știe când naște, însă astăzi bebelușul s-a decis că vrea să își cunoască părinții.

Culiță Sterp și Daniela Iliescu au fost colegi în liceu
Culiță Sterp a povestit că el și Daniela Iliescu nu s-au înțeles foarte bine pe vremea în care erau în clasa a IX-a, însă situația s-a schimbat pe parcurs. Culiță avea sentimente pentru ea încă de atunci, dar îi era rușine să îi spună.

„În clasa a 9-a nu ne-am înțeles foarte bine. În clasa a 11-a, a 12-a ne-am apropiat cel mai mult. Am ajuns să fim prieteni foarte

buni prieteni pentru că eram cei mai buni. Eu eram cel mai nebun de la băieți, ea era cea mai nebună de la fete.

A venit la majoratul meu. Mie îmi plăcea de ea din liceu, dar îmi era rușine să îi spun. Nu poți să treci din friendzone. Ea avea iubit în clasa a 12-a, când îmi plăcea mie de ea. O vedeam cea mai frumoasă, e cea mai frumoasă’, a spus Culiță Sterp.

Culiță Sterp a vrut să fie alături de Daniela Iliescu
Culiță Sterp și-a dorit să fie alături de Daniela Iliescu atunci când aceasta va naște, motiv pentru care a ales să fie descalificat de la Survivor România. Artistul a declarat, la acel moment,

că știa că este votat și că nu va putea părăsi competiția chiar dacă este nominalizat de colegii lui. Din acest motiv, Culiță Sterp a refuzat să mai intre pe traseele sportive.

„Vreau să spun ceva, să-mi cer scuze echipei mele, oamenilor de acasă și celor de aici. Nu cer milă nimănui, cer doar înțelegere.

Din secunda asta, eu, Culiță Sterp, nu mai intru pe niciun traseu Survivor până nu ajung acasă alături de copilul eu și soția mea. Nu știu cum o să se realizeze.

Nu vreau să fac vreo nebunie, să plec prin junglă. Vreau să se găsească o soluție să ajung acasă. Dacă nu, o să fiu nevoit să plec iar în junglă și-mi asum orice risc până ajung la civilizație să iau legătură cu ea și să ajung acasă.

Din secunda asta nu mai intru pe niciun traseu. Sper să fiu înțeles de oameni și de echipă și să nu fiu judecat, a declarat Culiță Sterp, la Survivor. scrie viva.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata