• Home
  • Știri
  • Veste uriașă pentru un milion de pensionari! Vor avea parte de două majorări de la anul

Veste uriașă pentru un milion de pensionari! Vor avea parte de două majorări de la anul

Vârstnicii se vor bucura de mai mulți bani la indemnizația de pensie de anul viitor.

Pensionarii primesc vești bune, la scurt timp după ce prima recalculare a pensiilor s-a încheiat pe 1 septembrie 2024. Urmează noi recalculări, care le vor aduce bani în plus de anul viitor. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, a declarat ce trebuie să facă vârstnicii pentru a avea parte de o nouă recalculare.

Prima recalculare a pensiilor s-a încheiat, însă nu toți seniorii s-au bucurat de bani în plus la indemnizație în urma acesteia. A început însă o a doua etapă de recalculare, în data de 2 septembrie.

Aceasta îi vizează pe pensionarii care s-au retras din activitate înainte de anul 2001, iar cei care își doresc să aibă parte de ea trebuie să depună la dosar adeverințele care să ateste alte venituri, termenul limită fiind pe 1 martie 2025.

„Suntem în procesul de primire a adeverințelor.

O mare parte din pensionari au deja aceste adeverințe. Aceste adeverințe cu caracter nepermanent, atunci nu le-am luat în calcul, acum da. Noi am creat acest drept. Dacă s-a contribuit la buget trebuie luate în calcul. Vom avea încă o recalculare, sub un milion. Avem termen 6 luni de zile să facem această recalculare cu aceste adeverințe. Trebuie să recalculam din oficiu, avem această obligație legală. Noi am identificat cele ce sunt deja la dosar, pe fiecare pensionar în parte. Cei care doresc să completeze cu alte adeverințe sunt bineveniți la casele teritoriale de pensii”, a declarat Daniel Baciu.

A doua recalculare va viza aproximativ un milion de seniori. Casa de Pensii va recalcula, din oficiu, pensiile de după anul 2011, iar vârstnicii care au lucrat în domenii precum mineritul, metalurgia, siderurgia, construcțiile, industria auto și alte sectoare de activitate intensive trebuie să depună o adeverință care să conțină detalii despre beneficiile primite, inclusiv prime, sporuri de noapte, bonusuri pentru sărbători, condiții de muncă în izolare, muncă grea, vacanțe, activități desfășurate în weekend și orice alte condiții speciale de lucru.

Pe baza acestor adeverințe se va realiza o nouă recalculare, iar românii vor observa majorări ale pensiilor din martie 2025. Mai mult, de menționat este că această creștere se adaugă celei rezultate în urma indexării cu inflația, care se face pentru toți pensionarii la început de an.


Distribuie