Vine URGIA! Furtuni și vijelii! Vremea face PRĂPĂD

Vremea se schimbă radical începând cu această noapte.

Începând de joi, ora 2.00, până sâmbătă la ora 18.00, vor fi averse în cea mai mare parte a țării, pe alocuri însoțite de descărcări electrice, iar îndeosebi în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali, vestul Carpaților Meridionali și în nordul Olteniei, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și local de peste 40 l/mp. Izolat va cădea grindină.

Vor fi intensificări ale vântului, joi în toate regiunile, cu viteze mai mari în vest, est și sud-est, precum și la munte, iar vineri și sâmbătă în special în zonele de munte și în vestul și centrul teritoriului.


Distribuie